Fable de Adrienne Young

Fable

De Adrienne Young

Citate:

,, Nu ai fost croită pentru lumea asta, Fable. Vrei să-mi demonstrezi că nu-i așa? Scapă de pe insula asta. "

,, Niciodată și sub nici o formă să nu dezvălui lucrurile și persoanele la care ții. "

,, Degetele lui bătătorite au alunecat pe lemn și apoi s-au întrepătruns încet cu ale mele, luându-mi mâna de pe cufăr. Am încremenit, inima începuse să-mi bată neregulat și i-am simțit atingerea urcându-mi pe braț și împrăștiindu-se pe pielea mea precum căldura soarelui. "

,, Ochii lui mi-au cercetat chipul. 

- Nu-mi permit să țin la altcineva, Fable. 

Sensul cuvintelor lui a umplut spațiul mic dintre noi și mi-a dat senzația că pereții se strângeau în jurul meu. Pentru că știam de ce a spus asta. "

,, Echipajul ăsta avea probleme și înainte să fi pus eu piciorul pe corabia lor și mă întrebam dacă nu cumva eu eram furtuna care în cele din urmă avea să-i scufunde. "

,, Și, cu toate că West a spus iar și iar că nu făcea favoruri și nu-și asuma riscuri, a făcut și una, și alta. Pentru mine. "

,, - Te joci cu moartea, Fable, a spus Saint pe un ton aspru, aplecându-se peste masă cu ochii la mine. Așa cum a făcut și ea."

Rezumat + recenzie

La vârsta de 13 ani, Fable a fost abandonată pe insula Jeval de către tatăl ei, Saint, comerciant în Marea Nenumită. A încercat să supraviețuiască timp de 4 ani, până când a fost forțată să plece.  S-a îmbarcat pe corabia Marigold, în căutarea tatălui ei. Trece prin multe aventuri alături de echipaj și ajunge să le câștige încredera. 
 
Nu știam la ce să cred când am început această carte, dar pot să spun că mi-a întrecut așteptările în cel mai plăcut mod. M-au impresionat descrierile pe parcursul lecturii și caracterele personajelor. Am așteptat cu nerăbdare ca West și Fable să-și dezvăluie intențiile. Cartea s-a terminat într-un mod total imprevizibil. 

Caracterizări


Caracterizare directă: ,, Anii mă schimbaseră. Eram mai înaltă, firește [...]. Pistruii care cândva îmi piperaseră nasul se înmulțiseră prea mult ca să-i mai pot număra și mulți dintre ei se îmbinau laolaltă. Părul meu roșcat căpătase o nuanță mai întunecată, care se schimba discret în bătaia luminii. "

Caracterizare indirectă: Fable este o fire aventurieră, care vrea să dovedească celorlalți că poate mai mult.

Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți