TATĂL CELUILALT COPIL

Tatăl celuilalt copil
De Parinoush Saniee
Citate:
,, - Știi, Shahab, bietul tău tată este gelos. Orice bărbat care se poate apropia de tine este un rival pentru el. Eu cred că-l doare sufletul când vede ce mult ții la profesorul tău. "
,, Spunea mereu "ăsta" de parcă n-aș fi avut și eu un nume. Ce mult mă deranja felul lui de a vorbi! "
,, Înțelegeam ce vrea să spună, se referea la faptul că eu sunt prost și mut, dojenind-o indirect pe mama. "
,, - Da, a răspuns Babi. A zis " pui de javră" adică, tatăl lui Arash este o javră. "
,, Toți copiii buni, sănătoși, frumoși și deștepți sunt ai taților, pe când copiii proști, urâți, bolnavi și muți sunt ai mamelor. "
,, Toți vor să dispărem. "
,, - Poftim, khanom! Iată-l pe băiatul tău! i-a spus mamei. "
,, - Avem și un Shahab, a spus pe un ton de parcă ar fi zis avem și-un câine. "
Rezumat + recenzie
În prim plan este prezentată viața unui băiețel mut, Shahab. Acesta se răzbună pe familia sa deoarece consideră că are o deficiență mintală, având-o aproape doar pe mama lui, Maryam. Cu timpul, ea ajunge să fie influențată de gândirea familiei soțului, Naser, și singura care îi câștigă încrederea lui Shahab și nu îl dezamăgește este bunica Bibi, din partea mamei. Băiețelul începe să vorbească și are succes la școală, dar faptul că acesta nu recunoaște că Naser este tatăl lui aduce niște nelămuriri la nivel de școală. În final, Shahab și tatăl său ajung să se împace, dar cicatricile sufletului nu dispar.
M-am îndrăgostit de carte și n-am lăsat-o din mână ore în șir. Am simțit atâtea sentimente și trăiri, am râs și am plâns alături de personaje. Mi-a părut foarte rău când s-a terminat! Recomand cartea pentru vârstele 13+ dar cei care înțeleg în general profunzimea cărților o pot citi și mai devreme. Volumul este scris la persoana I prin metoda oglinzilor povestind din punctul de vedere al băiatului și al mamei. Sunt multe personaje cu nume complicate, dar voi nota mai jos arborele genealogic pentru ca cititorilor să le fie mai ușor și ca să nu încurce personajele.
Shahab- personajul principal Arash- fratele mai mare Shadi- sora mai mică
Maryam- mama Naser- tatăl Bibi- bunica din partea mamei Shahin- mătușa, sora lui Naser
Hossein Agha- unchiul, fratele lui Naser Fataneh Khanom- mătușa, soția lui Hossein Agha
Khosrou- verișorul, fiul lui Hossein Agha și al lui Fataneh Khanom
Fershteh- verișoara, sora lui Khosrou
Ramin- iubitul lui Feresteh
Farideh Khanom- mătușa, sora lui Fataneh Khanom
Babak și Bahram- fii lui Farideh Khanom
Caracterizări
Caracterizare directă de către narator: ,, Eu eram luna, iar Arash era soarele. " ,, Sunt prost și mut. "
Caracterizare directă de către alte personaje: ,, Ochii lui mari, de culoarea alunei erau plini de lacrimi. Tristețea de pe fața lui mi-a străpuns inima. " - mama
Caracterizare indirectă:
Shahab este un copil inteligent și sensibil care înțelege subtilitățile adulților chiar dacă este mut. El este temător, dar și răzbunător, iar cu ideile lui năstrușnice îi pedepsește pe toți cei care îl rănesc. Iubirea nearătată a tatălui și ideile preconcepute față de gândirea lui Shahab îl determină să fie nesigur și să își subaprecieze calitățile.

Parinoush Saniee s-a născut în 1949, în Teheran. Tatăl ei, jurist și profesor la universitate, i-a pus la dispoziție biblioteca din casă, îndemnând-o să citească și să-și cultive pasiunea pentru literatură încă de când era copil. După absolvirea Facultății de Psihologie urmată la Universitatea din Teheran, Parinoush a muncit o perioadă pentru guvernul iranian, în cadrul Ministerului Muncii, și continua să profeseze ca sociolog și psiholog. A scris mai multe romane, printre care ,,Tatăl celuilalt copil", roman care s-a bucurat de un mare succes în Iran, după debutul cu volumul ,,Cel care mă așteaptă", în 2003. Deși inițial acest volum a fost interzis de două ori de regimul iranian, după publicare a cunoscut douăzeci și una de ediții succesive. În prezent, autoarea are alte câteva cărți ce își așteaptă publicarea, în cazul în care vor fi aprobate de comisia de cenzură din Iran. Parinoush Saniee este mama a doi fii, amândoi trăind în străinătate, și a devenit una dintre figurile cele mai cunoscute ale intelectualității iraniene. Lucrează la Ministerul Educației Tehnice și Vocaționale din Iran.